telefon programări
programări, Marți-Vineri, orele 9-16:
0729.167.201

Măsuri de protecție în perioda caniculei!

Temperaturile caniculare pot duce la probleme de sănătate serioase, care pot fi evitate printr-o serie de recomandări simple.

În primul rând, pe cât posibil evitați expunerea la soare și alegeți locurile umbrite și răcoroase. În privința persoanelor în vârstă se recomandă ca plimbările zilnice să se facă seara sau dimineața, când temperaturile sunt mai scăzute.

Purtați îmbrăcăminte lejeră, din bumbac, deschise la culoare iar ochii trebuie protejați cu ochelari de soare.

Lichidele nu trebuie să lipsească, aici medicii recomandând apa plată însă să nu fie prea rece. Recomandate sunt și ceaiurile călduțe sau la temperatura camerei, fără zahăr sau doar ușor îndulcite.

În ceea ce privește alimentația sunt recomandate meniuri ușoare: fructe, legume, pește sau altă carne slabă preparată la grătar, lactatele. Limitați pe cât posibil consumul alimentelor bogate în grăsimi si dulciurile concentrate deoarece acestea diminuează capacitatea organismului de apărare împotriva căldurii. Se recomandă evitarea consumului excesiv de cafea.